x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Călin Georgescu: „Sistemul comunisto-bolșevic continuă abuzurile odioase”

Călin Georgescu: „Sistemul comunisto-bolșevic continuă abuzurile odioase”

de Redacția Jurnalul    |    26 Feb 2025   •   09:49
Călin Georgescu: „Sistemul comunisto-bolșevic continuă abuzurile odioase”
Sursa foto: Hepta/Calin Georgescu

Sistemul comunisto-bolșevic continuă abuzurile odioase, a scris, miercuri dimineață, Călin Georgescu pe Facebook. El face referire la perchezițiile în care este vizat și apropiatul său, Horațiu Potra.

„Azi, la ora 6 dimineața, au descins din nou în zeci de locații peste familii, trezind copii din somn”, a mai scris el, adăugând că „(n.r. „autoritățile”) caută să inventeze dovezi pentru a justifica furtul alegerilor și pentru a face orice în demersul de a bloca o nouă candidatură a mea la prezidențiale”, lucrul acesta întâmplându-se de trei luni „fără succes”, afirmă Călin Georgescu.

El a mai zis că, în numele votanților săi „dar și a celor care deși au alte opțiuni politice vor o Românie democratică și liberă”, se luptă „cu acest sistem securistic care ne vrea în sclavie. Trăim în comunism, nu este nimic liber și legal în tot ce se întâmplă”.

El le-a mai transmis susținătorilor săi că se bazează pe sprijinul lor, „și vă aștept sâmbătă, în Piața Victoriei”.

Postarea vine în contextul în care, miercuri dimineață, s-au făcut zeci de percheziții miercuri în județele Sibiu, Mureș, Timiș, Ilfov și Cluj. S-au cautat dovezi privind acțiuni grave contra ordinii constituționale, promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid și crime de război și pentru fals în declarații în campania pentru alegerile prezidențiale. Perchezițiile au loc la locațiile lui Horațiu Potra, dar și la apropiați ai acestuia.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: calin georgescu abuzuri horatiu potra