x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie CNSAS solicită preluarea documentelor SIPA referitoare la relaţia dintre judecători, procurori şi fosta Securitate

CNSAS solicită preluarea documentelor SIPA referitoare la relaţia dintre judecători, procurori şi fosta Securitate

09 Apr 2019   •   19:25
CNSAS solicită preluarea documentelor SIPA referitoare la relaţia dintre judecători, procurori şi fosta Securitate

Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii solicită o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei în scopul preluării dosarelor/documentelor din fondul SIPA referitoare la relaţia dintre judecători, procurori şi fosta Securitate, precum şi o întâlnire la nivel înalt între CNSAS şi SRI, în vederea predării integrale a fondurilor de arhivă şi realizării unei situaţii cu magistraţii din evidenţele create de fosta Securitate.

Decizia a fost luată în urma dezbaterilor din şedinţa de marţi a Colegiului CNSAS.

"Direcţia Cercetare, Expoziţii, Publicaţii a CNSAS va realiza un studiu referitor la relaţia judecători - procurori - organele fostei Securităţi până în 1989, în completarea volumului cercetătorului CNSAS, Iuliu Crăcană, 'Dreptul în slujba puterii. Justiţia în regimul comunist din România (1944-1958)'. În cadrul studiului va fi evidenţiată o temă dedicată cazurilor de ofiţeri ai fostei Securităţi pentru care era asigurată intrarea la Facultatea de Drept pe locuri rezervate, fără admitere", se arată într-un comunicat al CNSAS transmis, marţi, AGERPRES.

De asemenea, Direcţia Cercetare, Expoziţii, Publicaţii, în colaborare cu Direcţia Investigaţii şi Direcţia Juridică, va realiza un studiu-sinteză pe relaţia Miliţie-Securitate.

AGERPRES

×