Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Bucureşti i-au reţinut pe Marius Stan şi Emil Cristian Bană, acuzaţi că au adus heroină din Turcia, droguri ce urmau să fie vândute în Piaţa Ferentari şi zona Piaţa Matache - Gara de Nord din Capitală.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, din luna noiembrie 2015 până în prezent, Marius Stan a introdus în ţară, din Turcia, diferite cantităţi de heroină, pe care le-a depozitat în locuinţa tatălui său situată pe raza municipiului Bucureşti.
În respectiva locaţie, Marius Stan pregătea heroina prin amestecarea cu alte substanţe în vederea comercializării pe raza municipiului Bucureşti (Piaţa Ferentari şi zona Piaţa Matache - Gara de Nord).
De asemenea, în perioada 14 - 18 aprilie, Marius Stan s-a deplasat în Turcia, via Geneva, de unde a procurat 476,95 grame heroină, droguri pe care le-a adus în România prin intermediul lui Emil Bană.
În acest dosar mai sunt cercetate alte două persoane, Cristian Florentin Olteanu şi Constantin Stelian, faţă de care procurorii DIICOT au dispus măsura controlului judiciar pe o durată de 60 zile.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale. AGERPRES