x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Elena Udrea, din nou la DNA

Elena Udrea, din nou la DNA

21 Oct 2016   •   08:52
Elena Udrea, din nou la DNA

Elena Udrea a sosit la DNA, vineri dimineață, unde a fost citată pentru extinderea anchetei în dosarul campaniei electorale din anul 2009.

La intrarea în sediul DNA, Udrea nu a făcut nicio declaraţie.

Potrivit DNA, dosarul are ca obiect fapte prin care, pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din anul 2009, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni, care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii.

Marţi, deputaţii au aprobat solicitarea DNA referitoare la formularea cererii de urmărire penală în acest dosar împotriva Elenei Udrea pentru săvârşirea a două infracţiuni de instigare la luare de mită.

În cursul lunii septembrie, procurorii i-au pus sub acuzare pe Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Turismului, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, suspectaţi de luare de mită, precum şi pe Elena Udrea, pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de spălare de bani.

Ulterior, procurorii au anunţat că au fost obţinute noi probe cu privire la săvârşirea de către Udrea a două infracţiuni de instigare la luare de mită, pentru care se impune extinderea urmăririi penale.

"Pe baza probelor respective a rezultat că Elena Udrea i-a determinat pe Gheorghe Nastasia, secretarul general al Ministerului Turismului, precum şi pe Victor Tarhon, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea (instituţie care primea finanţare şi de la Ministerul Turismului pe diferite proiecte), să ceară reprezentanţilor unor societăţi comerciale care aveau contracte cu cele două instituţii să achite contravaloarea unor servicii de publicitate furnizate în cadrul campaniei electorale. Plata s-a realizat în baza unor contracte fictive, iar legătura dintre persoanele care obţineau fondurile infracţionale şi prestatorii de servicii a fost realizată de către Udrea Elena Gabriela", susţine DNA.

Conform DNA, Udrea coordona persoanele care au acţionat ca intermediari pentru transferurile bancare realizate, astfel încât banii obţinuţi pe cale nelegală să ajungă la societăţile care prestau servicii legate de campanie.

De asemenea, anchetatorii notează că, având în vedere că, în perioada săvârşirii faptelor Elena Udrea avea calitatea de ministru al Turismului, calitate în care îl avea în directă subordine pe Gheorghe Nastasia şi coopera cu Victor Tarhon, infracţiunile de instigare la luare de mită reţinute în sarcina acesteia au fost săvârşite în exercitarea funcţiei, astfel încât pentru a se dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru aceste fapte a fost necesară încuviinţarea Camerei Deputaţilor.

Procurorii precizează că, în acest dosar, Gheorghe Nastasia, Victor Tarhon, Silviu Ioan Wagner, Ioana Băsescu şi Giovanni-Mario Francesco sunt cercetaţi sub control judiciar, aceeaşi măsură fiind dispusă şi faţă de Elena Udrea în legătură cu cele cinci infracţiuni de spălare de bani. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Elena Udrea elena udrea la dna