Florian Walter a cerut să fie predat autorităţilor din România încă de la începutul lunii ianuarie. El declara că a solicitat protecţie în Emiratele Arabe Unite pentru că o persoană din România încearcă să îi preia societatea "în mod agresiv, fiind expus pericolelor", potrivit unui document prezentat de dolce-sport.ro.
Documentul prezentat de dolce-sport.ro este înregistrat de Biroul Tehnic al Procuraturii Dubai cu numărul 68/2015, iar declaraţia dată de Florian Walter este înregistrată pe 11 ianuarie 2016 şi poartă titlul „Decizie de predare în regim de urgenţă / cerere de predare infractori”.
„Subsemnatul declar, în deplinătatea facultăţilor mentale şi respectând prevederile legale, fără a fi presat sau forţat de nimeni, că doresc să fiu predat autorităţilor competente din România, în regim de urgenţă, dat fiind că sunt căutat de către aceste autorităţi (constituire de grup infracţional, spălare de bani şi evaziune fiscală) şi fiind pe deplin conştient de consecinţele predării, drept pentru care semnez prezenta”, îşi începe Florian Walter declaraţia dată în faţa autorităţilor din Dubai.
Într-un alt document, Florian Walter vine cu mai multe precizări: „Locuiesc în Emiratul Dubai - Emiratele Arabe Unite din data de 10.05.2015. Începând cu data de 26.05.02015, în dosarul 68/2015 m-am aflat sub protecţia autorităţilor din Emiratele Arabe Unite şi am achitat garanţia în valoare de 300.000 de dirhami (n.r. - 332.000 lei). Am solicitat protecţia amintită dat fiind că o persoană din ţara mea de origine încearcă să îmi preia societatea în mod agresiv, fiind expus pericolelor, atât fizic cât şi psihic. În prezent doresc să mă întorc în România pentru a mă apăra împotriva acuzaţiilor care mi se aduc acolo şi pentru care dispun de dovezile care îmi vor arăta nevinovăţia. Doresc să asigur autorităţile judiciare care mi-au înţeles poziţia şi care mi-au acordat protecţie că beneficiază de toată încrederea mea. Doresc să mă predau autorităţilor române de bună voie”, îşi încheie Florian Walter declaraţia dată în faţa autorităţilor din Dubai.
Avocatul lui Walter, Lucia Muşat, a declarat, duminică, la finalul şedinţei de judecată în care a fost confirmat mandatul de arestare emis de Tribunalul Prahova, în mai 2015, pe numele omului de afaceri, că acesta s-a predat de bunăvoie în momentul în care a aflat că pe numele său a fost emis un mandat de arestare în lipsă, în urmă cu zece luni.
"Atunci s-a predat. A fost pus sub control judiciar de procuratura din Dubai cu plata unei cauţiuni. Pentru a-şi formula apărări în dosarul de urmărire penală, pentru că era din ce în ce mai greu să colaborăm de la distanţă, a depus eforturi proprii pentru a se întoarce de bunăvoie şi nesilit de nimeni în ţară, procedurile de extrădare în Dubai durând câţiva ani de zile şi în interesul anchetei fiind să fie prezent pentru a-şi formula apărările”, a spus Lucia Muşat.
Întrebată ce spune omul de afaceri despre acest dosar, avocata sa a precizat că apărarea pregăteşte o strategie pentru a demonstra nevinovăţia acestuia.
"Noi facem apărări pentru a stabili nevinovăţia sa în cauză. Sunt documente contabile, contracte care dovedesc nevinovăţia sa. Unii dintre martori au fost reaudiaţi şi de data aceasta au spus adevărul. Încet-încet vom încerca să facem apărările şi cu dumnealui în ţară”, a precizat avocata Lucia Muşat.
Aceasta a adăugat că Walter nu ştia despre anchetă atunci când a plecat din ţară şi că avea o funcţie de consilier general în cadrul firmei Romprest, firmă care, potrivit Luciei Muşat, era condusă de board-ul stabilit prin actul constitutiv al societăţii comerciale.
"A fost în concediu, apoi s-a transferat la Dubai, acolo a aflat de existenţa urmăririi penale. Acolo se afla şi s-a predat organelor de acolo”, a mai spus Muşat.
Tribunalul Prahova a confirmat, duminică după-amiază, mandatul de arestare emis pe numele lui Florian Walter în luna mai a anului trecut. Walter este cercetat de procurorii DNA, care au preluat de la DIICOT dosarul deschis pe numele său, pentru constituire de grup infracţional organizat şi evaziune fiscală.
Florian Walter a fost adus în România, sâmbătă seară, din Emiratele Arabe Unite, iar duminică a fost dus la Tribunalul Prahova pentru confirmarea mandatului de arestare.