
„Sunt o persoană liberă care nu a fost condamnată pentru nimic, la fel ca tine sau ca oricine altcineva de aici. Așa că pot să-mi iau o vacanță oriunde vreau. Pot merge în Grecia, pot merge în Australia, pot merge oriunde doresc. Deci nu sunt sigur (dacă mă voi întoarce în SUA - n.r.), dar deocamdată sunt fericit că m-am întors în România”, a declarat Andrew Tate.
El a adăugat că își va petrece, cel mai probabil, următoarele săptămâni în România, „atât timp cât îmi voi respecta obligațiile față de instanță, ceea ce, desigur, voi face”.
„Cred că ne-am dat seama cu toții până acum, toată lumea cu un creier știe că acest caz nu merge nicăieri. Acest caz se va termina mai devreme sau mai târziu. Așa că acum este doar o chestiune de birocrație și administrație”, a mai spus influencerul, adăugând că vede acuzațiile ca pe un „test de la Dumnezeu”.
Frații Tate s-au întors vineri din Statele Unite în România. Vorbind cu presa în fața casei lor din București, cei doi au spus că s-au întors pentru că „oamenii nevinovați nu fug de nimic”, potrivit BBC.
„Am venit aici să ne dovedim nevinovăția pentru că ne merităm ziua în instanță”, a spus Andrew Tate.
(sursa: Mediafax)
