x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Hossu (Cartel Alfa): Vom ataca discriminarea angajaţilor part-time la Avocatul Poporului

Hossu (Cartel Alfa): Vom ataca discriminarea angajaţilor part-time la Avocatul Poporului

07 Feb 2018   •   16:22
Hossu (Cartel Alfa): Vom ataca discriminarea angajaţilor part-time la Avocatul Poporului
Sursa foto: Agerpres

Cartel Alfa va ataca la Avocatul Poporului ordonanţa ce discriminează angajaţii care lucrează part-time, a declarat miercuri, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, pentru Digi24.

Potrivit acestuia, ordonanţa reprezintă o discriminare la adresa celor care lucrează part-time, aceştia "fiind obligaţi să plătească mai mult decât iau ca şi bani în mână".

"În primul rând, ordonanţa respectivă nu respectă minim de procedură, să aibă semnăturile iniţiatorilor şi ale ministerelor avizatoare, adică de conformitate cu Ministerul Justiţiei şi Ministerul de Finanţe. Al doilea lucru, una din poziţii, este că nu poţi să mai faci încă o discriminare suplimentară faţă de discriminarea existentă pe care oricum o vom ataca la Avocatul Poporului. Sperăm ca Avocatul Poporului să înainteze Curţii Constituţionale. La ora actuală, cei cu timp parţial sunt discriminaţi, fiind obligaţi să plătească mai mult decât iau ca şi bani în mână. Ceea ce se dorea cu ordonanţa respectivă era ca pentru sectorul bugetar să fie scutiţi, iar cei din sectorul economic să nu fie scutiţi, deci se făcea în continuare discriminare între sectorul bugetar şi sectorul economic. E ca şi cum doamna ministru al Muncii nu se preocupă de piaţa muncii şi echilibrul unei politici de ocupare, ci este mai corectă "Ministra Bugetarilor", a spus Hossu.

De asemenea, acesta a mai vorbit despre creşterile salariale, punctând că salariul de bază este cel care creşte, nu veniturile salariale.

"Creşterile salariale erau prevăzute 100%, dar de fapt a fost o interpretare parţială legată de acest subiect, pentru că este salariul de bază care creşte, nu veniturile salariale, iar lumea când vorbeşte despre salariu, vorbeşte despre venitul său salarial, cu care pleacă acasă, lună de lună, venitul net, nu brut", a mai spus Hossu.

Ordonanţa 79/ 2017 de modificare a Codului Fiscal prevede ca toţi angajaţii trebuie să plătească contribuţii la nivelul salariului minim, astfel ca măsura se aplică şi celor care lucrează în regim part-time şi în cazul cărora există riscul ca aceste contribuţii să depăşească venitul obţinut.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat marţi că, pentru evitarea riscului ca pentru personalul angajat cu fracţiune de normă suma reprezentând contribuţia de asigurări sociale stabilită conform Codului fiscal să depăşească nivelul venitului, este necesară adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care să acorde sume compensatorii.

"În proxima şedinţă de Guvern, pentru cei care nu se încadrează în aceste condiţii, va fi emisă o Ordonanţă de Urgenţă şi putem considera acest lucru în curs de rezolvare. Din păcate, de la Consiliul Economic şi Social ne-a venit o veste proastă, pe care nu am reuşit să o înţelegem. Deşi sindicatele au cerut în ultimele zile să găsim o soluţie să rezolvăm această problemă şi am întocmit această Ordonanţă, astăzi CES nu a pus-o pe ordinea de zi. Reprezentanţi ai sindicatelor au votat să nu fie pusă pe ordinea de zi. Mă face să mă gândesc dacă aceşti reprezentanţi chiar îi reprezintă pe salariaţi", a subliniat Lia Olguţa Vasilescu.

Ea a precizat că din partea autorităţilor a fost emise toate avizele în ceea ce priveşte acest proiect de OUG.

Potrivit sursei citate, prevederile OUG 79/2017 au dus la un transfer de la capitolul muncă part-time la normă întreagă pentru mai mult de 185.000 de angajaţi, evitându-se astfel munca la gri. AGERPRES

×
Subiecte în articol: avocatul poporului bogdan hossu