x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Legile securității, povestea cu cocoșul roșu

Legile securității, povestea cu cocoșul roșu

de Dan Constantin    |    22 Apr 2016   •   16:00
Legile securității, povestea cu cocoșul roșu

Decizia Curții Constituționale legată de o mică parte a procedurii interceptărilor a pus sare pe coadă întregului sistem de Justiție. Ministrul Raluca Prună, plenul CSM, șefa DNA, asociațiile profesionale ale magistraților, analiști au ieșit în scenă abordând subiectul devenit peste noapte prioritate națională. Scene deja vu - fix ca acum zece ani, societatea românească s-a încins descoperind că legile securității naționale au nevoie acută de corecții și adaptări la amenințările care ne pasc.

Din primăvara până în toamna anului 2006, legile securității naționale au tot fost dezbătute și au făcut potecă între Guvern și CSAT. Băsescu Traian, după un an de mandat, constata că nu există instrumentele legale necesare pentru a pune ordine măcar în urmărirea suspecților de terorism. Spunea că sunt 74 de cazuri similare cu fugarii Hayssam și Iskandarani, dispăruți pentru că instanțele nu au știut cui să ceară supravegherea. Băsescu s-a angajat să ia problema în mână, să pună el pe site-ul Președinției cele patru legi, Legea informațiilor și contrainformațiilor, Legea SRI, Legea SIE și Statutul ofițerului de informații, pentru ca ,,publicul să ştie forma în care preşedintele le acceptă”. Eram avertizați că proiectele au fost lucrate împreună cu German Marshall Fund și alte structuri ale societășii civile care ,,au avut bunăvoința să contribuie la umanizarea acestor legi”, conform comunicatului CSAT din 17 aprilie 2006.

Punct şi de la capăt

După zece ani, la 18 aprilie 2016, președintele Iohannis, cu experiența unui an de mandat și presiunea atentatelor teroriste din Europa, cheamă partidele la consultări pentru a pune la punct „o legislație actuală, clară, stabilă”. Ar fi două pachete de legi. Primul vizează combaterea terorismului, cartelele prepay și securitatea informatică, legi care ar putea fi avizate de Parlament până în iunie. Al doilea pachet de legi, spune președintele, ,,este mult mai mare” și impune o comisie specială parlamentară care să pregătească proiectele pentru ca în 2017 majoritatea acestor legi să poată fi actualizate.

În Raportul de activitate al CSAT pe anul 2007, actualizarea legislaţiei în domeniu necesita ,,o clarificare politică”. O lege pentru înființarea Autorității Naționale pentru Interceptarea Comunicațiilor (ANIC) nu ,,garantează îmbunătățirea semnificativă a activității din domeniu”. Atunci, ca și acum, înființarea ANIC ar genera importante cheltuieli. Mai bine să rămână așa pe vecie, ca Vechiul Testament!

 

Locuri garantate pe liste!

Parlamentarii desemnați să lucreze în ,,comisia specială” la Legile serviciilor de informații au mandat asigurat și în viitorul Parlament. Așa promite președintele Iohannis după consultarile de la Cotroceni. ,,Partidele vor trimite oameni care se pricep să discute domeniul siguranței naționale. Acești oameni, cu siguranță, vor fi dintre aceia care cu mare probabilitate se vor găsi pe listele viitorului Parlament. Avem astfel o mare șansă de a rezolva două lucruri - profesionalizarea parlamentarilor care se ocupă de legile securității naționale și crearea unei continuități de la acest Parlament la următorul Parlament.”

 

 

×