Instanţa supremă i-a condamnat, ieri, pe toţi cei patru inculpaţi din dosarul Microsoft. Chiar dacă şi-au recunoscut faptele în timpul procesului, fostul ministru Gabriel Sandu, omul de afaceri Dorin Cocoş şi fostul primar Gheorghe Ştefan au “scăpat” cu pedepse blânde. Omul de afaceri Nicolae Dumitru a primit condamnare cu suspendare, însă decizia magistraţilor nu este definitivă.
Inculpaţii din dosarul Microsoft se pot considera norocoşi după pronunţarea sentinţelor în urma procesului pe fond. Cea mai mare pedeapsă, trei ani de închisoare cu executare, a primit-o fostul primar din Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan. Pedepse cu executare au primit şi fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, şi fostul soţ al Elenei Udrea, omul de afaceri Dorin Cocoş, condamnaţi fiecare la câte doi ani de închisoare. Cel mai “uşor” a scăpat omul de afaceri Nicolae Dumitru. “Niro” a primit un an şi şase luni de închisoare cu suspendare şi 90 de zile de muncă în folosul comunităţii într-o instituţie publică din Sectorul 2, însă în cazul lui instanţa a decis ridicarea controlului judiciar. Judecătorii au mai decis ca din pedepsele primite de Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu să fie scăzute perioadele în care aceştia au stat în arest preventiv şi arest la domiciliu, adică aproximativ opt luni de zile în cazul fiecăruia. Magistraţii au dispus şi confiscarea următoarelor sume: 3,9 milioane de euro de la “Pinalti”, 3,7 milioane de euro de la Dorin Cocoş, 2,2 milioane de euro de la fostul ministru Gabriel Sandu şi un milion de euro de la omul de afaceri Nicolae Dumitru. La ultimul termen din proces, procurorii DNA ceruseră instanţei să dispună confiscarea a peste 16 milioane de euro pentru recuperarea prejudiciului produs de inculpaţi. Tot atunci, cei patru le-au spus judecătorilor că îşi regretă faptele şi au cerut pedepse cu suspendare, declarând că vor să facă inclusiv muncă în folosul comunităţii. La unul dintre cele 17 termene de judecată, Niro, Sandu şi Cocoş şi-au recunoscut faptele pentru a putea beneficia de reducerea cu o treime a pedepselor prin procedură simplificată, în timp ce Pinalti a fost singurul care şi-a susţinut nevinovăţia. Decizia de ieri a judecătorilor nu este definitivă şi poate fi contestată la completul de cinci judecători ai instanţei supreme, condus de şefaÎICCJ, Livia Stanciu.
Banii au ajuns la PDL
Potrivit DNA, Dorin Cocoş ar fi primit 9 milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru a facilita firmelor conduse de Florică încheierea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor, totul prin intermediul Elenei Udrea. Totodată, Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Pinalti şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft. 16 milioane au ajuns în conturile celor trei, mare parte din bani fiind folosiţi în campaniile electorale ale PDL.
Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor
“Am fost cel mai prost ministru din istoria României. Am stabilit cu Cocoş să finanţăm cu două milioane de euro campania PDL, dar şi prezidenţialele, iar cu Gheorghe Ştefan altă înţelegere, tot cu două milioane euro”