x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Nimeni nu vrea să îşi asume, încă, un răspuns clar în privinţa eficienţei dezinfectanţilor Hexi Pharna

Nimeni nu vrea să îşi asume, încă, un răspuns clar în privinţa eficienţei dezinfectanţilor Hexi Pharna

23 Aug 2016   •   16:13
Nimeni nu vrea să îşi asume, încă, un răspuns clar în privinţa eficienţei dezinfectanţilor Hexi Pharna

Procurorul general Augustin Lazăr a afirmat marţi că a fost finalizată efectuarea testelor de eficienţă în cazul dezinfectanţilor Hexi Pharma, pe unul dintre loturile care au fost supuse analizei, menţionând că este în pregătire un alt lot care să fie trimis la institute din străinătate.

"S-a finalizat efectuarea testelor de eficienţă pe unul dintre loturile care au fost supuse analizei. Este greu să evaluăm acum în detaliu ceea ce solicitaţi dvs, însă este de precizat că urmează alte teste de eficienţă pe un alt lot, care va fi trimis acestui institut. Ne gândim, pregătim teste care să fie efectuate la institute din străinătate. Este o procedură în curs. Este o procedură mai complicată", a declarat Lazăr, la sosirea la sediul CSM.

Întrebat dacă o parte din rezultate arată faptul că anumite produse Hexi Pharma au fost eficiente, procurorul general a spus că au fost rezultate atât pozitive, cât şi negative, însă doar în final se va putea stabili în ce măsură ele sunt relevante.

Cât priveşte ponderea celor pozitive faţă de cele negative, Lazăr a afirmat: "Nu putem să apreciem acum şi chiar dacă am şti şi am preciza nu ne-ar ajuta cu nimic, fiindcă urmează alte teste care se vor efectua şi va fi un ansamblu de loturi în final care vor da tonul procentajelor".

Lazăr nu a dorit să precizeze de la câte spitale au fost luate mostre, pentru că acest lucru reprezintă "detalii intime ale anchetei".

"Un alt lot de soluţii vor fi testate în continuare şi în final vom vedea ce va rezulta din ansamblul probaţiunii", a adăugat Lazăr.

Întrebat dacă există posibilitatea efectuării de noi controale în spitale, procurorul general a afirmat că acest lucru se poate întâmpla dacă organul judiciar care se ocupă de problemă va aprecia că este necesar. AGERPRES

×
Subiecte în articol: hexi pharma