x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Percheziţii DNA la patru spitale din Capitală, pentru un prejudiciu de aproape 3 milioane de euro

Percheziţii DNA la patru spitale din Capitală, pentru un prejudiciu de aproape 3 milioane de euro

09 Iun 2016   •   10:09
Percheziţii DNA la patru spitale din Capitală, pentru un prejudiciu de aproape 3 milioane de euro

Procurorii DNA efectuează joi percheziţii la patru spitale din Capitală, într-un dosar în care prejudiciul, până în prezent, este de 2,6 milioane de euro, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.


Potrivit surselor citate, au loc percheziţii la Institutul Clinic Fundeni, Institutul Oncologic ''Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu'', Spitalul Clinic de Urgenţă ''Bagdasar Arseni'', Spitalul Clinic de Psihiatrie ''Prof. Dr. Alexandru Obregia''.

Sursele citate au precizat că au loc percheziţii la Institutul Clinic Fundeni, în biroul managerului - dr. Carmen Orban şi în cel al Emiliei Grigore; la Institutul Oncologic ''Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu'', în biroul managerului - conf. dr. Dan Nicolae Straja şi biroul şefului de Serviciu Anatomie - Patologică - dr. Mădălina Gabriela Radu; la Spitalul Clinic de Urgenţă ''Bagdasar Arseni'', în biroul managerului Bogdan Păltineanu, iar la Spitalul Clinic de Psihiatrie ''Prof. Dr. Alexandru Obregia'', în biroul Elenei Postolache - şef laborator şi în birourile utilizate de Serviciul Achiziţii.

Procurorii efectuează joi percheziţii în 13 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, din care patru reprezintă sediile unor instituţii publice, într-un dosar privind fapte comise în perioada 2008 - 2016, informează DNA.

"Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2008 - 2016. În cursul zilei de 9 iunie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 13 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, din care patru reprezintă sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale", se arată într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES. AGERPRE

×
Subiecte în articol: perchezitii dna dna