x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Procurorii recunosc nevoia pragului dar nu sunt de acord cu el

Procurorii recunosc nevoia pragului dar nu sunt de acord cu el

de Ion Alexandru    |    04 Iul 2017   •   10:24
Procurorii recunosc nevoia pragului dar nu sunt de acord cu el
Sursa foto: DIANA OROS

Prima dezbatere cu asociațiile profesionale, organizată ieri de Ministerul Justiției, pe tema introducerii unui prag valoric la infracțiunea de abuz în serviciu a adunat reprezentanții mai multor asociații profesionale din sistemul judiciar. Cu acest prilej, atât reprezentantul DNA, cât și cel al DIICOT, au recunoscut că CCR obligă legiutoriul să introducă acest prag, însă opiniile exprimate de aceștia au fost în sensul unui prag modic.

Prezent la dezbaterile de la Ministerul Justiției, Ciprian Coandă, reprezentantul Asociației Forumului Judecătorilor din România, a declarat că deciziile CCR nu pot fi ignorate. Însă este de părere că pragul pentru abuzul în serviciu  ar trebui stabilit la o sumă minimă, care să nu încurajeze încalcarea legii. “Impunerea unui prag mai consistent ar crea inclusiv discriminări între cetăţeni”, susține judecătorul. Același punct de vedere l-a avut și reprezentantul DNA prezent la dezbateri, procurorul Marius Bulancea, care a spus că valoarea care ar trebui avută în vederea este salariul minim pe economie, întrucât o valoarea mai mare ar crea o discriminare nejustificată între funcţionarii publici şi demnitari.

O idee și mai interesantă, care însă nu are legătură cu concluziile Curții Constituționale exprimate în cele două decizii care privesc articolul 297 Cod Penal, este cea pe care a iterat-o Paul Cosac, consilierul procurorului șef al DIICOT. Acesta recunoaște că Decizia CCR impune un prag. “Considerăm că noua reglementare ar trebui să precizeze că acesta a fost considerat atins prin mai multe infracţiuni. Dacă prin mai multe infracţiuni s-a atins pragul, trebuie considerat atins prin cumulul lor”, susține reșrezentantul DIICOT.

Bogdan Gabor, preşedintele Asociaţiilor Procurorilor din România (APR) a spus că ar trebui instituite nişte infracţiuni în clauze speciale în ceea ce privelte achiziţiile publice. „Din nevoia de respectare a celor două decizii ar trebui instituite infracţiuni speciale la nivelul achiziţiilor publice, pentru că se pot încălca proiecte şi aduse prejudicii imense. În Codul Penal ar trebuie să fie trecute infracţiuni specifice”, a subliniat acesta.

Reuniunea nu s-a soldat cu nicio concluzie clară referitoare la modul în care va arăta, în viitor, acest prag pe care Guvernul este obligat să-l instituie în cazul infracțiunii de abuz în serviciu. La finalul dezbaterii, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus că nu oferă pe loc o concluzie, dar este convins că în final se va ajunge la o înţelegere comună.

Pragul valoric la abuzul în serviciu a fost impus obligatoriu prin Decizia 405/2016 a CCR și reconfirmată printr-o altă decizie a aceleiași instanțe de anul acesta. Guvernul României, prin emiterea OUG 13/2017, introdusese, în luna februarie, un prag de 200.000 de lei. Această modificare a născut, la DNA, un dosar penal.

×
Subiecte în articol: abuz in serviciu