Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat miercuri că, din punctul său de vedere, magistraţii au dreptul la o pensie specială care, în actualul context românesc, nu trebuie pusă în discuţie, date fiind aşteptările societăţii de la sistemul judiciar.
"Cred că, în ceea ce îi priveşte pe magistraţi, trebuie să fim un pic mai nuanţaţi. Ei au dreptul la o pensie specială şi eu cred că, în actualul context românesc, această pensie specială nici nu trebuie să fie pusă în discuţie pentru că societatea aşteaptă foarte mult de la sistemul judiciar şi pentru importanţa autorităţii judecătoreşti în orice stat de drept, nu numai în România", a spus Raluca Prună, la sesiunea de întrebări şi răspunsuri "De vorbă cu ministrul tău", organizată de Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic.
Ministrul Prună a arătat că există un ''mit urban'' potrivit căruia magistraţii sunt foarte bine plătiţi în România, ea explicând că există funcţionari publici ale căror venituri depăşesc salariul unui magistrat.
"Este şi acesta un mit urban că magistraţii sunt foarte bine plătiţi în România. Nu sunt foarte bine plătiţi în România magistraţii. (...) Am văzut situaţii în care funcţionari publici au un venit, deci salariu plus numeroase sporuri, care depăşeşte cu mult salariul unui magistrat", a adăugat Raluca Prună.
În context, ministrul Justiţiei consideră că pensiile speciale ale magistraţilor nu trebuie puse în discuţie.
"Dacă noi, ca societate, suntem serioşi atunci când încrederea în justiţie este la peste 50%, trebuie să acceptăm că este o chestiune de demnitate să plătim bine pe cei care înfăptuiesc justiţia şi (...) nu cred că este cazul să punem în discuţie pensiile speciale ale magistraţilor. Cred că ele sunt meritate", a conchis ministrul. www.agerpres.ro