x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Senat: Comisia juridică a aprobat solicitările Justiţiei în cazurile Gabriel Oprea şi Doina Tudor

Senat: Comisia juridică a aprobat solicitările Justiţiei în cazurile Gabriel Oprea şi Doina Tudor

23 Feb 2016   •   19:09
Senat: Comisia juridică a aprobat solicitările Justiţiei în cazurile Gabriel Oprea şi Doina Tudor

Comisia juridică a Senatului a aprobat, marţi, solicitările Justiţiei privind începerea urmăririi penale a senatorului UNPR Gabriel Oprea şi, respectiv, de reţinere şi arestare preventivă a liberalei Doina Tudor.

În ceea ce priveşte începerea urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea, au fost 6 voturi ''pentru'' şi 5 ''împotrivă''. Pentru reţinerea şi arestarea Doinei Tudor s-au înregistrat 9 voturi ''pentru'', unul ''împotrivă'' şi unul a fost anulat, potrivit unor surse din comisie.

Comisia juridică urmează să întocmească rapoartele care vor merge în plenul Senatului.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut, săptămâna trecută, sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale faţă de Gabriel Oprea, în dosarul în care sunt cercetaţi foşti şefi ai DIPI, fostul vicepremier fiind acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

DNA precizează că Gabriel Oprea, în calitate de ministru de Interne şi ordonator de credite, cu ajutorul lui Nicolae Gheorghe, secretar de stat în cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, şi Gabriel-Nicolae Pavel, şef al Serviciului juridic, a dispus la 13 iulie 2015 suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de poliţie şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor.

"Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie. Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei. În perioada 21 august - octombrie 2015, ministrul de Interne a beneficiat de folosinţa exclusivă a autoturismului Audi A8, achiziţionat în modalitatea de mai sus", susţin procurorii.

* Tot săptămâna trecută, şeful DNA a cerut sesizarea Senatului pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatoarei Doina Tudor, acuzată de complicitate la luare de mită.

Ea este anchetată în dosarul în care fostul său soţ, Daniel George Tudor, este cercetat pentru luare de mită, la data faptei preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară.

DNA precizează că, în perioada martie-mai 2013, Doina Tudor l-a ajutat în mod direct pe Daniel Tudor să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de acesta), pentru ca el, în calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activităţi de control. AGERPRES

×