Trei cetăţeni sirieni, două femei şi un bărbat, care au intrat ilegal în ţară ascunşi într-un TIR ce venea din Turcia au fost prinşi, marţi, de poliţiştii din judeţul Dâmboviţa, cei trei fiind duşi la Poliţia oraşului Găeşti pentru a fi audiaţi.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, poliţiştii au prins, marţi, în comuna Corbii Mari, trei cetăţeni sirieni care au intrat ilegal în România.
Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că cei trei, două femei şi un bărbat, cu vârste cuprinse între 22 şi 25 de ani, au intrat fraudulos în România fiind ascunşi într-un TIR care venea din Turcia.
Cei trei au fot prinşi în timp ce se îndreptau, pe jos, către autostrada A1.
Ei au fost duşi la Poliţia oraşului Găeşti, pentru a fi audiaţi, urmând ca autorităţile să dispună măsurile legale în privinţa lor, dar şi în privinţa şoferului autotrenului cu care aceştia au intrat fraudulos în România.