x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Tudorel Toader susţine că Adina Florea nu are incidente de integritate de natură să trezească suspiciuni

Tudorel Toader susţine că Adina Florea nu are incidente de integritate de natură să trezească suspiciuni

08 Oct 2018   •   10:51
Tudorel Toader susţine că Adina Florea nu are incidente de integritate de natură să trezească suspiciuni

Procurorul Adina Florea, care a fost propusă pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), "nu are incidente de integritate de natură să trezească suspiciuni", a declarat, luni, la Consiliul Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. 

El a subliniat că CV-ul Adinei Florea arată că aceasta are experienţă profesională şi aptitudini manageriale specifice funcţiei. 

"Astăzi nu avem la dosar, în documentaţia pe care o examinăm, nicio dovadă a faptului că în legătură cu dânsa sunt suspiciuni din acelea, bănuieli rezonabile cu privire la comiterea vreunei fapte penale. În concluzie, de la Ministerul Justiţiei, comisia a apreciat în unanimitate că doamna Florea, dintre toţi candidaţii, şi aduc aminte că era a doua rundă de selecţie, îndeplineşte cel mai bine condiţiile pentru a fi propusă drept candidat pentru a prelua conducerea DNA", a afirmat Toader. 

Adina Florea, propunerea ministrului Justiţiei pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al DNA, urmează să susţină luni interviul în faţa Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, care va da un aviz consultativ. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Adina Florea