x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale 25 de focare de COVID-19, în Sibiu, dintre care 22 la centre rezidențiale şi trei la fabrici

25 de focare de COVID-19, în Sibiu, dintre care 22 la centre rezidențiale şi trei la fabrici

23 Noi 2020   •   15:24
25 de focare de COVID-19, în Sibiu, dintre care 22 la centre rezidențiale şi trei la fabrici

Aproape 1.000 de persoane confirmate cu SARWS-CoV-2 sunt în centrele rezidențiale din județul Sibiu, unde sunt monitorizate 25 de focare, dintre care 22 în centre de îngrijire pentru adulți sau copii. Cele mai multe cazuri sunt confirmate la beneficiari, dar sunt angajați bolnavi, scrie Mediafax

Potrivit Prefecturii Sibiu, sunt 25 de focare de COVID-19 active în județul Sibiu, dintre care 22 la centre rezidențiale. Aici sunt 997 de cazuri, cele mai multe la beneficiari.

Astfel, la Unitatea de Asistență Medico-Socială (UAMS) Săliște sunt 98 de persoane infectate, din care 58 de beneficiari și 40 angajați. La CRRPH Dumbrăveni sunt 77 de persoane cu COVID-19, din care 54 de beneficiari și 23 angajați pozitivi. La Unitatea de Asistență Medico-Socială (UAMS) Agnita sunt 33 de persoane bolnave, din care 25 de beneficiari și 8 angajați.

Cel mai mare număr de infectări este la Centrul de recuperare și reabilitare Neuropsihiatrică Tălmaciu, unde sunt confirmate 175 de persoane, din care 125 de beneficiari și 50 de angajați.

La Sos Satele copiilor Cisnădie sunt opt persoane bolnave, din care 4 beneficiari și 4 angajați.

La Centrul pentru recuperarea și reabilitare neuropsihiatrică Râu Vadului sunt 166 de persoane care au coronavirus, din care 122 de beneficiari și 44 de angajați, iar la Unitatea de Asistență Medico-Socială (UAMS) Sibiu din 47 de persoane confirmate, 34 sunt beneficiari.

La Centrul de abilitare și reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilități „Sf. Nectarie” din Mediaș sunt 59 de persoane confirmate, din care 40 de beneficiari și 19 angajați, iar la Centrul de îngrijire și asistență „Episcop Nicolae Popoviciu” Biertan sunt 29 persoane poyitive, din care 18 beneficiari și 11 angajați.

La Centrul de plasament pentru copilul cu dizabilități „Speranța” Sibiu sunt 26 de persoane din care 12 beneficiari și 14 angajați, iar la Centrul de abilitare și reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilități Mediaș sunt 49 de persoane active, din care 42 beneficiari și 7 angajați.

La Centrul de îngrijire și asistență Agnita sunt 16 persoane infectate cu noul virus, din care 8 beneficiari și 8 angajați, iar la Centrul de abilitare și reabilitare pentru persoane adulte cu handicap Tălmaciu sunt 73 de persoane, din care 49 de beneficiari și 24 de angajați.

În Căminul pentru persoane vârstnice Sura Mică sunt 24 de cazuri pozitive, din care 17 beneficiari și 7 angajați, iar la Căminul pentru persoane vârstnice Agnita, din 12 persoane, 9 sunt beneficiari.

La Centrul de plasament Orlat sunt patru persoane pozitive la SARS-CoV-2, toţi beneficiari, la Unitatea de Asistență Medico-Socială (UAMS) Mediaș sunt 20 persoane bolnave, din care 10 beneficiari, iar la Centrul de îngrijire și asistență Biertan sunt 38 de cazuri, din care 18 la beneficiari.

La Căminul pentru persoane vârstnice Ațel sunt cinci persoane bolnave, toate fiind dintre angajați, iar la Căminul pentru persoane vârstnice „Sf. Mihail Mărturisitorul” Mediaș sunt 15 cazuri, din care 11 beneficiari. La Centrul de plasament Prichindelul Sibiu sunt 15 persoane pozitive, din care 11 beneficiari, iar la Centrul de plasament Guliver Sibiu sunt 8 persoane infectate, din care 6 beneficiari.

Alte trei focare sunt la două fabrici din Sibiu. Una dintre fabricile focar este producătoare de componente auto. Aici sunt 131 de angajați pozitivi, iar pentru 184 de contacți s-a dispus măsura de carantină la domiciliu.

O altă companie focar este producătoare de echipamente electronice pentru industria auto. Aici sunt 66 de angajați pozitivi, iar 109 contacți sunt în carantină la domiciliu.

O companie producătoare de accesorii pentru îmbrăcăminte are opt cayuri pozitive, iar pentru 16 s-a dispus măsura de carantină la domiciliu.

 

×
Subiecte în articol: focare coronavirus sibiu