x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident mortal pe DN 13B, în Covasna, în care au fost implicate două autoturisme și o cisternă

Accident mortal pe DN 13B, în Covasna, în care au fost implicate două autoturisme și o cisternă

13 Aug 2024   •   12:45
Accident mortal pe DN 13B, în Covasna, în care au fost implicate două autoturisme și o cisternă

Un bărbat a murit, marți dimineața, într-un accident produs pe DN 13B, în județul Covasna, în care au fost implicate două autoturisme și o cisternă.

Potrivit IPJ Covasna, polițiștii au fost sesizați cu privire la un accident care a avut loc pe DN 13 E, în afara localității Brateș.

Din verificări a reieșit că un bărbat de 74 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 13 E, în condiții care urmează a fi stabilite, a pătruns pe contrasens și a intrat într-o autocisternă. Autoturismul care circula în spatele celui condus de bărbat a fost și el angrenat în coliziune, iar apoi a ieșit în afara părții carosabile.

În ciuda eforturilor echipajului medical sosit la fața locului, bărbatul de 74 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat.

De asemenea, conducătoarea celui de al doilea autoturism a beneficiat de îngrijiri medicale, fiind ulterior transportată la spital pentru continuarea investigațiilor de specialitate

În cazul șoferului autocisternei și al conducătoarei auto, rezultatul testării cu aparatul alcooltest nu a indicat consumul de băuturi alcoolice. Ulterior, acestora le vor fi recoltate și probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Traficul în zonă a fost blocat, timp de mai multe ore, pentru efectuarea cercetărilor, fiind dirijat pe ruta alternativă DJ 121A – Boroșneu – Dobolii – Zagon – Păpăuți – Covasna.

Cercetările sunt continuate de polițiști pentru a stabili toate circumstanțele legate de producerea accidentului rutier.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: accident cisterna Covasna mort