x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident cu 5 răniți pe Valea Oltului, o persoană este încarcerată

Accident cu 5 răniți pe Valea Oltului, o persoană este încarcerată

24 Iul 2017   •   11:15
Accident cu 5 răniți pe Valea Oltului, o persoană este încarcerată

Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață pe DN7 - Valea Oltului, cinci persoane fiind rănite în urma coliziunii dintre doua autoturisme.

Cinci persoane au fost rănite  după ce două autoturisme s-au ciocnit pe drumul național 7, Valea Oltului, una dintre victime fiind încarcerată. Mai multe echipaje cu o autospecială de transport victime multiple s-au deplasat la fața locului.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu au anunțat, luni dimineață, că cinci persoane sunt rănite într-un accident produs pe drumul național 7, Valea Oltului, una dintre victime fiind încarcerată.

”Se intervine cu o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, o ambulanță SMURD de terapie intensivă și o ambulantă SAJ Cisnădie”, au precizat reprezentanții ISU Sibiu.
Reprezentanții Poliției Județene Sibiu au precizat că două mașini s-au ciocnit, în apropierea localității Lazaret, pe fondul pătrunderii pe contrasens.

”Este blocat sensul Vâlcea – Sibiu, dar se circulă alternativ pe celalalt sens care are două benzi”, au precizat polițiștii.

×