x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident cumplit. Doi bărbați au murit, după ce s-au răsturnat cu mașina

Accident cumplit. Doi bărbați au murit, după ce s-au răsturnat cu mașina

de Redacția Jurnalul    |    23 Ian 2026   •   09:46
Accident cumplit. Doi bărbați au murit, după ce s-au răsturnat cu mașina
Sursa foto: Accident mortal în Dolj

Doi bărbați au murit, după ce mașina în care se aflat s-a răsturnat joi seara pe un drum județean din Dolj.

Potrivit IPJ Dolj, accidentul a avut loc joi seara pe DJ 561 A, în afara localității Băilești.

Polițiștii au stabilit că un tânăr de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul direcției, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

În urma accidentului, șoferul și un bărbat de 56 de ani, pasager în autoturism, au decedat.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident răsturnare mașină dolj