Un bărbat a ajuns joi dimineaţă la spital după ce, în timp ce conducea maşina între Bumbeşti-Jiu şi Târgu-Jiu, a fost lovit de tren la o trecere la nivel cu calea ferată, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu.
Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc din cauza conducătorului auto, în vârstă de 37 de ani, care nu a acordat prioritate de trecere trenului personal Craiova-Petroşani.
"Conducătorul auto, din Bumbeşti-Jiu, venea dinspre Bumbeşti-Jiu către Târgu-Jiu, iar la calea ferată nu a acordat prioritate de trecere trenului personal Craiova-Petroşani. Evenimentul a avut loc în zona fostului ACH", a spus Miruna Prejbeanu.
Ea a mai afirmat că, în urma impactului, bărbatul a suferit un traumatism cranio-facial, fiind transportat la spital. www.agerpres.ro