Şase persoane, între care trei copii au fost rănite, joi, într-un accident care a avut loc pe DN 1, la Buşteni, traficul în zonă fiind blocat pe un sens şi deviat pe celălalt sens.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Raluca Brezeanu, trei autoturisme au fost implicate într-un accident care a avut loc pe DN 1 la Buşteni, la km 130.
În urma impactului, şase persoane au fost transportate la spital, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae.
Traficul pe urcare este deviat în zonă pe un drum lateral, iar cel pe sensul de coborâre este întrerupt, a precizat Brezeanu. AGERPRES
Citește pe Antena3.ro