x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident grav la ieşirea din orașul Buzău. Trei persoane au murit şi alte 3 au fost rănite

Accident grav la ieşirea din orașul Buzău. Trei persoane au murit şi alte 3 au fost rănite

18 Aug 2022   •   07:08
Accident grav la ieşirea din orașul Buzău. Trei persoane au murit şi alte 3 au fost rănite
Sursa foto: ISU Buzau

Trei persoane au murit, iar alte 3 au fost rănite în noaptea de miercuri spre joi, într-un grav accident produs la ieşire din orașul Buzău.

Un autoturismul condus pe direcția Buzău către București de către un șofer bucureștean, în vârstă de 62 de ani, a intrat în coliziune cu autoturismul care circula din sens opus, la volanul căruia se afla un conducător auto de 49 de ani, din Buzău, informează IPJ Buzău.

Mașina buzoianului a fost lovită apoi de un camion ce se deplasa în spatele acesteia, condus de un șofer în vârstă de 52 de ani, din Ilfov.

Martorii au povestit că mașina din Buzău a fost lovită puternic de un TIR care venea din spate, în timp ce Renault-ul din București a ajuns de mai multe ori pe contrasens.

”Șoferul s-a derutat, a pierdut controlul mașinii care oricum avea viteză prea mare. Cică s-a speriat, a fandat de două, trei ori, s-a pus de-a latul drumului, după care a intrat Q5-ul în el”, a povestit un șofer de camion în fața căruia s-a produs accidentul.

Accidentul s-a soldat cu decesul a trei pasagere din autovehiculul condus de șoferul bucureștean, trei femei cu vârste cuprinse între 53 și 58 de ani, din Gorj, București și Buzău, acestea fiind soția șoferului și surorile acesteia. Femeile erau stabilite în diverse zone ale țării și se întâlniseră pentru a petrece împreună concediul. De asemenea, bărbatul care se afla la volan a fost grav rănit, fiind transportat în comă la spital.

În cealaltă mașină erau patru persoane, doi soți împreună cu cei doi copii ai lor, toți din Râmnicu Sărat. Se întorceau din concediu din Grecia și mai aveau doar câțiva kilometri până acasă.

Mama și fiul au suferit traumatisme minore și au primit îngrijiri medicale.

Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și duse la spital.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident