Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că accidentul a avut loc pe DN 15, în localitatea Petelea, județul Mureș.
Accidentul, în care au fost implicate două mașini, s-a soldat cu trei victime, dintre care una a rămas încarcerată, susțin polițiștii.
ISU Mureș a anunțat că două persoane au rămas încarcerate. Acestea au fost extrase de pompieri și predate echipajelor medicale pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
La fața locului intervin o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, precum și elicopterul SMURD.
Circulația în zonă este blocată pe ambele sensuri de mers.
(sursa: Mediafax)