
Potrivit ISU Neamț, accidentul rutier s-a produs în municipiul Roman pe strada Spiru Haret.
În accidentul rutier au fost implicate un microbuz în care se aflau cinci pasageri și șoferul și un autoturism în care se aflau două persoane.
În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat pe o parte.
Două persoane din microbuz, un băiat de 17 ani și o fată de 16 ani au necesitat îngrijiri medicale. Acestea au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ și ulterior transportate la CPU al Spitalului Municipal Roman.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Tupilați, conducea o autoutilitară pe strada Gheorghe Doja, ajuns la intersecția cu strada Spiru Haret, n-ar fi acordat prioritate de trecere unui microbuz, condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din județul Iași.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
(sursa: Mediafax)
