x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Plan roșu de intervenție activat în Olt! Accident între un autocar și o autoutilitară

Plan roșu de intervenție activat în Olt! Accident între un autocar și o autoutilitară

de Vali Deaconescu    |    18 Sep 2023   •   17:12
Plan roșu de intervenție activat în Olt! Accident între un autocar și o autoutilitară

Autoritățile din județul Olt sunt în alertă în urma unui accident care a avut loc luni între un autocar și o autoutilitară, în localitatea Recea.

Potrivit IGSU, în accidentul rutier au fost implicate un autocar și o autoutilitară.

Accidentul a avut loc în localitatea Recea.

„Având în vedere numărul de persoane implicate, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

La fața locului, echipajele operative intervin cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, șapte echipaje SMURD și cinci echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt”, potrivit ISU Olt.

Au fost implicate 55 de persoane (53 în autocar și două în autoutilitară).

ISU Olt precizeazcă că patru persoane au fost asistate la fața locului și una a necesitat transport la spital.

Femeia transportată la spital a fost încarcerată și extrasă de echipajele specializate. Aceasta este conștientă și cooperantă, politraumatizată.

Misiunea este în dinamică.

×