Patru autovehicule au fost implicate, sâmbătă seara, într-un accident rutier, în Capitală, soldat cu rănirea unei persoane.
Brigada Rutieră a informat că, în jurul orei 18,20, prin apel la 112, a fost anunţată producerea unui accident, care a avut loc la intersecţia bd. Iuliu Maniu - str. Lujerului.
Din primele date s-a stabilit ca sunt implicate patru autovehicule, iar în urma accidentului rutier a rezultat rănirea unei persoane, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, precizează sursa citată.
În prezent se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate cauzele şi condiţiile în care s-a produs accidentul rutier. AGERPRES
Citește pe Antena3.ro