Potrivit IPJ Dolj, accidentul a avut loc pe DN 65, în afara localității Cârcea.
La fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 34 de ani, cetățean străin, în timp ce conducea un autoturism pe DN 65, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei și a intrat într-un TIR. Ulterior, din impact, TIR-ul a acroșat un al doilea autoturism, condus de un bărbat de 59 de ani.
La fața locului s-au deplasat și echipaje de prim ajutor din cadrul ISU Dolj și SAJ Dolj, cetățeanul străin, bărbatul de 59 de ani, dar și o femeie de 60 de ani, pasageră în autoturismul acestuia din urmă, au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferul TIR-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, pentru ceilalti doi conducători auto urmând a le fi recoltate mostre biologice.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
(sursa: Mediafax)