x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat a murit după ce mașina în care era s-a răsturnat, altul a fost rănit

Un bărbat a murit după ce mașina în care era s-a răsturnat, altul a fost rănit

de Redacția Jurnalul    |    22 Dec 2023   •   21:00
Un bărbat a murit după ce mașina în care era s-a răsturnat, altul a fost rănit
Sursa foto: arhiva

Un bărbat a murit, vineri seara, după ce mașina în care era s-a răsturnat, iar altul a fost rănit. Accidentul s-a petrecut în comuna Cârlibaba, județul Suceava.

În mașina răsturnată în afara șoselei se aflau două persoane.

Una una dintre ele, un bărbat în vârstă de 47 de ani, a fost găsită cu leziuni incompatibile cu viața și s-a declarat decesul.

Cea de-a doua victimă, un bărbat în vârstă de 50 de ani, a fost monitorizată din punct de vedere medical, dar a refuzat transportul la spital.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: accident victime