x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Aglomerație pe DN1 spre stațiunile din zona montană. Se circulă în coloană la Comarnic

Aglomerație pe DN1 spre stațiunile din zona montană. Se circulă în coloană la Comarnic

24 Apr 2021   •   12:36

Aglomerație pe DN1 spre stațiunile din zona montană, iar în unele regiuni se circulă în coloană, transmite Centrul Infotrafic din IGPR.

Traficul rutier s-a intensificat pe DN1 Bucureşti – Braşov.

Se circulă în coloană de la km 102 (localitatea Nistorești) până la km 104, pe sensul către Braşov al DN1, în zona oraşului Comarnic, judeţul Prahova.

De asemenea, se circulă în condiţii de aglomeraţie şi între km 129 – 131, între localităţile Poiana Ţapului şi Buşteni.

Trafic intens este şi pe Centura de Vest a oraşului Ploieşti, între km 55 (localitatea Brazi) şi 54 (localitatea Strejnicu).

În localitatea Românești pe DN1, la km 51+200, un autoturism s-a răsturnat pe carosabil, pe sensul de urcare, iar traficul este restricționat.

Mediafax

×