x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale ALERTĂ - UPDATE - Accident deosebit de GRAV în cartierul Crângași din Capitală

ALERTĂ - UPDATE - Accident deosebit de GRAV în cartierul Crângași din Capitală

16 Oct 2017   •   14:49
ALERTĂ - UPDATE - Accident deosebit de GRAV în cartierul Crângași din Capitală

UPDATE: Șoferul basculantei a declarat că una din masini a intrat în intersectie, probabil pe roșu, și s-a izbit de un alt autotrism care a fost împins în fața sa, drept care a tras de volan dreapta și astfel a reușit să evite o nenorocire. Camionul s-a oprit la mica distanță de vitrina unei farmacii.

ȘTIREA INIȚIALĂ - Un accident deosebit de grav a avut loc în urmă cu puțin timp în cartierul Crângași din Capitală.

Din primele informații se pare că o basculantă a încercat să evite o mașină, a lovit alte vehicule, câțiva pietoni după care s-a oprit într-o farmacie.

În accident au fost implicate trei maşini, două autoturisme şi o autobasculantă.

La faţa locului se află mai multe echipaje de la ambulanţă, SMURD şi poliție.

O bandă de circulaţie de pe Calea Crângaşi, pe sensul către Virtuţii este închisă şi din această cauză traficul se desfăşoară cu dificultate.

Coloana de maşini începe din zona Parcului Regina Maria şi până la urcarea pe Podul Grant. Şoferii sunt sfătuiţi să circule cu prudenţă în zonă.

Știre în curs de actualizare.

×