x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alertă la Sinaia: Moș Martin, în curtea mănăstirii!

Alertă la Sinaia: Moș Martin, în curtea mănăstirii!

de Redacția Jurnalul    |    19 Mai 2025   •   11:48
Alertă la Sinaia: Moș Martin, în curtea mănăstirii!

Un urs a fost semnalat luni în curtea Mănăstirii Sinaia. Autoritățile au emis un mesaj de avertizare către populație prin sistemul RO-ALERT.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, solicitarea de emitere a alertei a venit din partea jandarmilor care au confirmat prezența animalului sălbatic în incinta lăcașului de cult.

A fost trimis acolo un echipaj SMURD de la Detașamentul de Pompieri Sinaia pentru a asigura intervenția în cazul în care ar fi necesară.

Autoritățile le recomandă turiștilor și localnicilor din zona Sinaia să evite deplasarea în apropierea mănăstirii până la îndepărtarea pericolului și să rămână vigilenți, urmărind indicațiile transmise prin sistemul RO-ALERT.

Prezența urșilor în zonele locuite din regiunea montană a devenit din ce în ce mai frecventă în ultimii ani, reprezentând un risc pentru siguranța cetățenilor.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: urs manastire RO-ALERT