Un șofer bulgar a murit, iar doi moldoveni care se aflau în mașina pe care o conducea au fost răniți grav, în această dimineață, după ce autoturismul s-a ciocnit cu un TIR, pe drumul național (DN) 7, în județul Arad.
Accidentul a avut în zona localității arădene Căpruța, pe DN7, într-o curbă periculoasă la dreapta, semnalizată, unde șoferul bulgar a pierdut controlul asupra direcției autoturismului.
Potrivit Biroului de presă al Poliției Județene Arad, mașina a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de un TIR înmatriculat în Serbia, condus de un bărbat de 34 de ani, scrie romaniatv.net.
În urma impactului, șoferul bulgar, în vârstă de 44 de ani, și doi cetățeni moldoveni aflați în mașina sa, de 36 și 39 de ani, au fost răniți grav.
Echipaje SMURD i-au preluat pe răniți și i-au transportat pe Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, unde bulgarul a decedat din cauza leziunilor interne foarte grave. Ceilalți doi răniți sunt în stare stabilă, conform medicilor.
Pentru că autoturismul a fost distrus complet, pentru scoaterea celor trei victime a fost nevoie de trei echipaje de descarcerare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Polițiștii urmează să stabilească în ce împrejurări a pierdut controlul asupra direcției de mers șoferul bulgar, urmând ca autoturismul să fie expertizat, iar cei doi ocupanți care au supraviețuit să fie audiați.