x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Argeş: Doi tineri care cultivau canabis în curtea casei au fost arestaţi preventiv

Argeş: Doi tineri care cultivau canabis în curtea casei au fost arestaţi preventiv

26 Iul 2017   •   11:53
Argeş: Doi tineri care cultivau canabis în curtea casei au fost arestaţi preventiv

Doi tineri din localitatea argeşeană Săpata, depistaţi că au cultivat cancanaabis în curtea locuinţei, au fost arestaţi preventiv în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti. 

Cultura de cannabis a fost descoperită întâmplător, în timpul unei percheziţii efectuate într-un dosar de furt, potrivit unui comunicat al BCCO Piteşti transmis miercuri AGERPRES

"La data de 20 iulie, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului (...), în timpul unei percheziţii domiciliare efectuate pe raza comunei Săpata în cadrul unui dosar penal de furt, au identificat mai multe plante de cannabis. Cazul a fost preluat de poliţiştii BCCO Piteşti, sub coordonarea procurorilor DIICOT, din cercetări reieşind că, în perioada aprilie-iunie, doi bărbaţi, de 28 şi 33 de ani, ambii din comună Săpata, ar fi cultivat fără drept cannabis în curtea locuinţei", se precizează în comunicat. 

Conform aceleiaşi surse, în urma percheziţiei au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 17 plante de cannabis aflate în diferite stadii de dezvoltare, precum şi ustensile necesare creşterii şi dezvoltării lor. 

Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DIICOT pentru trafic de droguri de risc, iar Tribunalul Argeş a emis ulterior pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

×
Subiecte în articol: canabis diicot tineri arestati