O hală de prelucrare a lemnului din localitatea argeşeană Pietroşani a fost distrusă, miercuri, de un incendiu provocat de un scurtcircuit electric.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD au intervenit pentru stingerea incendiului izbucnit la o hală de debitare şi finisare a materialului lemnos, extins şi la acoperişul unui fânar din apropiere.
La intervenţie a luat parte şi un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Domneşti.
"În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi degajări mari de fum pe întreaga suprafaţă a halei de producţie de aproximativ 180 de metri pătraţi", se precizează într-un comunicat al ISU Argeş.
Nu au fost înregistrate victime, dar flăcările au distrus în întregime hala de producţie, precum şi o parte din acoperişul clădirii învecinate.
Potrivit primelor concluzii în urma verificărilor efectuate de pompieri, incendiul a pornit de la un cablu electric defect. AGERPRES