x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Baia Mare - Probleme ”tehnice”. Cătălin Cherecheș, primarul ales, nu poate depune jurământul

Baia Mare - Probleme ”tehnice”. Cătălin Cherecheș, primarul ales, nu poate depune jurământul

10 Iun 2016   •   21:20
Baia Mare - Probleme ”tehnice”. Cătălin Cherecheș, primarul ales, nu poate depune jurământul

Prefectul judeţului Maramureş, Sebastian Lupuţ, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că după validarea mandatului primarului Cătălin Cherecheş de către un judecător în termenul legal de 20 de zile, depinde de administraţia penitenciarului în care acesta se află în arest preventiv dacă îi va permite să depună jurământul, iar apoi acesta poate fi din nou suspendat din funcţie.

"În principiu, noul primar al municipiului Baia Mare care a câştigat alegerile cu un procent de peste 70% va fi validat de un judecător, în termenul stabilit de lege, adică în 20 de zile. După validare, practic se poate depune jurământul. Teoretic, depinde dacă administraţia penitenciarului (Gherla n.red.) va permite să depună jurământul având în vedere situaţia în care se află. În situaţia care depune jurământul, rămâne primar pe vechiul mandat. Practic, noul primar este acelaşi, iar în cazul prevăzut de lege poate fi din nou suspendat. E o procedură mai complicată, însă se poate aplica potrivit legilor în vigoare" a declarat, vineri, pentru AGERPRES, prefectul judeţului Maramureş, Sebastian Lupuţ.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Maramureş, Daniela Ileana Waltner, a precizat că atât timp cât primarul ales se află în arestul preventiv, mandatul este suspendat, iar în cazul condamnării în municipiul Baia Mare se vor organiza noi alegeri pentru funcţia de primar.

" În condiţiile date, arestului preventiv, mandatul de primar este suspendat. Atribuţiile noului primar vor fi preluate de unul dintre viceprimarii aleşi în urma noului Consiliu Local format ca rezultat al alegerilor locale. Starea de fapt continuă cât se află în arest preventiv. Dacă instanţa decide punerea în libertate, atunci primarul îşi poate prelua atribuţiile, iar în cazul în care instanţa îl condamnă, se organizează noi alegeri pentru primărie", a spus Daniela Ileana Waltner.

Pe de altă parte, preşedintele PNŢCD Maramureş, Doru Dăncuş, membru al Coaliţiei pentru Baia Mare care a susţinut campania electorală pentru Cătălin Cherecheş, consideră că primarul ales ar putea depune jurământul dacă administraţia Penitenciarului Gherla i-ar acorda o învoiere de câteva ore.

"Din punctul meu de vedere, este exclusă depunerea jurământului în penitenciar, lucru susţinut de unii politicieni locali mai înfierbântaţi după ce au pierdut alegerile sau pe reţelele de socializare. O variantă luată în calcul, însă asta depinde tot de administraţia penitenciarului, e ca primarul ales - Cătălin Cherecheş - să primească o învoire, permisie de câteva ore, să vină în Baia Mare şi în cadrul unei şedinţe a CL să depună jurământul. În cazul care va fi pus în libertate, poate conform legilor în vigoare să-şi preia mandatul, iar dacă va fi condamnat, atunci CL va desemna un primar interimar din rândul celor doi viceprimari. Eu cred că lucrurile îşi vor urma cursul firesc, iar legea va fi respectată", a declarat pentru AGERPRES, Doru Dăncuş, preşedintele PNŢCD Maramureş.

Tribunalul Maramureş a respins, marţi, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune formulată de Cătălin Cherecheş, precizează un comunicat al instituţiei remis AGERPRES.

Potrivit comunicatului, prin încheierea pronunţată de Tribunalul Maramureş s-au dispus următoarele: "Respinge ca nefiind îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune formulată de inculpatul Cherecheş Cătălin (...), arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare".

Tribunalul Maramureş a fost sesizat, în 20 mai, de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj cu rechizitoriul întocmit pe numele lui Cherecheş, pentru luare de mită.

Cătălin Cherecheş a fost reales primar al municipiului Baia Mare cu un procent de 71% din voturile băimărenilor. Acesta a candidat pe listele Coaliţiei pentru Baia Mare fiind susţinut de UNPR, PNŢCD, PSRO şi Forumul Democrat German.

×