Miercuri,în jurul orei 16.40, o persoană a sunat 112 și a spus că un bărbat care se deplasează pe stradă, „posibil într-un pericol sau în necesitatea de a primi ajutor specializat”.
„La locul menționat, echipajul mixt, din cadrul Secției 7 Poliție Cluj-Napoca, respectiv Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca, direcționat pentru a interveni a identificat bărbatul, care la scurt timp a devenit agitat, agresiv verbal, aducând injurii acestuia, fiind astfel necesară imobilizarea și ulterior încătușarea acestuia, iar apoi conducerea la sediul unității de poliție”, transmite IPJ Cluj.
În cele din urmă, bărbatul de 25 de ani a fost transportat de un echipaj medical la o unitate de specialitate.
„Toate aspectele constatate în cauză urmează a fi transmise unității de parchet înspre analiză și competentă soluționare, întrucât în timpul intervenției, agentul de poliție ar fi fost agresat de către bărbat”< se menționează în finalul comunicatului.
(sursa: Mediafax)