
"La data de 8 ianuarie, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană necunoscută a abandonat cinci pui de câine într-o cutie de carton pe o stradă din municipiul Zalău. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că un bărbat din comuna Mirşid a transportat cei cinci pui de câine, în vârstă de aproximativ opt săptămâni, cu un autoturism până în municipiul Zalău, unde i-a abandonat, lăsându-i fără hrană şi adăpost", se arată, miercuri, într-o informare de presă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.
Potrivit sursei citate, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform Legii 205 din 2005, privind Protecţia Animalelor.
Cei cinci pui de câine au fost în cele din urmă adoptaţi, unul dintre ei chiar de către un poliţist de la Biroul Pentru Protecţia Animalelor.
Poliţiştii Biroului Pentru Protecţia Animalelor trag un semnal de alarmă cu privire la abandonarea animalelor şi atenţionează cetăţenii că lăsarea unui animal aflat în proprietatea şi îngrijirea omului pe domeniul public, fără hrană, adăpost şi tratament medical, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 3.000 şi 12.000 de lei.
AGERPRES
