"În această după-amiază, echipa care se ocupă de relocarea urşilor de pe Transfăgărăşan a încercat să îndepărteze un bărbat care a coborât dintr-un autoturism la mică distanţă de ursul ce aproape intrase în cursa instalată. Era periculos, cu atât mai mult cu cât bărbatul a ieşit din maşină cu un copil în braţe. Inspectorii silvici s-au lovit de un refuz din partea persoanei pe care încercau să o convingă să nu se pună în pericol. Discuţia a degenerat", a transmis prefectul.
Un echipaj de jandarmi a intervenit şi a aplicat două sancţiuni contravenţionale
Poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ultraj asupra personalului silvic, urmând să sesizeze Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.
"Condamn ferm comportamente precum cel al turistului de la care a pornit incidentul! Inginerii silvici au avut o reacţie demnă de lăudat, încercând să procedeze în aşa fel încât nimeni să nu fie în pericol. Nici oamenii, nici animalul", a mai transmis prefectul Dragoş Predescu.
AGERPRES