x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat internat la Spitalul Județean Slatina, confirmat cu botulism

Bărbat internat la Spitalul Județean Slatina, confirmat cu botulism

14 Noi 2022   •   13:48
Bărbat internat la Spitalul Județean Slatina, confirmat cu botulism

Un bărbat de 68 de ani internat la Spitalul Județean de Urgență Slatina a fost confirmat luni cu botulism.

Potrivit unui comunicat al DSP Olt, suspiciunea de botulism a fost pusă sâmbătă la un bărbat de 68 ani, cu domiciliul în mediu urban. Pacientului i-au fost recoltate probe în vederea determinării toxinei botulinice la Institutul Cantacuzino București. Luni dimineața, Institutul a emis buletinul de analiză, cu rezultat pozitiv pentru toxina botulinică în ser.

Pacientul este internat din 7 noiembrie în secția de neurologie cu diagnosticul tetrapareză în observație etiologică, iar o zi mai târziu a fost transferat la Terapie Intensivă, unde a fost intubat și a ieșit din comă.

Din informațiile preliminare obținute de medici de la soția bărbatului, acesta ar fi consumat în 6 noiembrie brânză, ou fiert, carne de porc, mamaligă cu macrou prăjit în ulei și piept de pasăre.

„Menționăm că nu se pot recolta probe de alimente, având în vedere momentul consumului și data emiterii suspiciunii, precum și lipsa din gospodărie a alimentelor consumate”, se arată în comunicatul DSP Olt.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: bărbat botulism