x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat agresiv într-un bar din Bistrița. I-a furat unui client 3.700 de lei

Bărbat agresiv într-un bar din Bistrița. I-a furat unui client 3.700 de lei

de Redacția Jurnalul    |    21 Ian 2024   •   23:40
Bărbat agresiv într-un bar din Bistrița. I-a furat unui client 3.700 de lei

Un bărbat de 43 de ani a fost reținut de polițiști după ce sâmbătă seara a agresat un alt bărbat într-un bar din Bistrița, căruia i-a furat 3.700 de lei.

În urma investigațiilor făcute, polițiștii Biroului de Investiții Criminale și cei ai Biroului de Ordine Publică Bistrița au prins duminică un bărbat de 43 de ani, cercetat pentru lovire sau alte violențe și furt calificat.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraților în vederea arestării preventive.

Din cercetările făcute, a reieșit că, sâmbătă seara, în timp ce se afla în incinta unui bar din Bistrița, pe fondul unor neînțelegeri, bărbatul de 43 de ani ar fi agresat un bărbat de 34 de ani care se afla în același local.

Ulterior, în momentul în care bărbatul de 34 de ani se afla pe terasa exterioară a localului, bărbatul de 43 de ani i-ar fi sustras suma de 3.700 de lei.

Polițiștii Biroului de Investiții Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: bărbat poliţie