x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Biciclist lovit mortal de o mașină în Corabia

Biciclist lovit mortal de o mașină în Corabia

de Redacția Jurnalul    |    18 Mar 2024   •   09:04
Biciclist lovit mortal de o mașină în Corabia

Un bărbat de 44 de ani care circula pe bicicletă pe o stradă din Corabia, județul Olt, a fost lovit mortal de o mașină, duminică seara.

Polițiștii au fost sesizați duminică seara, prin apel la 112, cu privire la faptul că pe strada Elena Doamna, în orașul Corabia, a avut loc un eveniment rutier, transmite IPJ Olt.

Din primele verificări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un autoturism, condus de un tânăr de 29 de ani, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi acroșat un biciclist, respectiv un bărbat de 44 de ani.

În urma accidentului, biciclistul a murit.

Șoferul a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul DrugTest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate, în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: biciclist corabia masina