x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Locale Cadavru cu picioarele carbonizate, descoperit în Caransebeș

Cadavru cu picioarele carbonizate, descoperit în Caransebeș

de Redacția Jurnalul Publicat la 16 Mai 2023 09:45 Modificat la 16 Mai 2023 09:45
Cadavru cu picioarele carbonizate, descoperit în Caransebeș

Un cadavru cu picioarele carbonizate a fost descoperit într-o casă din localitatea Caransebeș. Corpul aparține unui bărbat dispărut de câteva zile.

Luni, Poliția Municipiului Caransebeș a fost anunțată că un bărbat în vârstă de 72 de ani din Obreja nu a fost văzut de câteva zile. Ulterior, acesta a fost găsit în locuința sa „decedat, parțial carbonizat în zona picioarelor, fiind acoperit peste picioare cu o pătură electrică”.

Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cadavru carbonizat caransebes