x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Calafat - Migranţi ilegali, depistaţi cu aparatura pentru detectarea bătăilor inimii

Calafat - Migranţi ilegali, depistaţi cu aparatura pentru detectarea bătăilor inimii

10 Noi 2016   •   12:47
Calafat - Migranţi ilegali, depistaţi cu aparatura pentru detectarea bătăilor inimii

Trei pakistanezi ascunşi într-un camion încărcat cu piese de mobilier, condus de un cetăţean bulgar, au fost depistaţi, joi dimineaţa, de poliţiştii de frontieră din Calafat cu aparatura pentru detectarea bătăilor inimii. 

Potrivit unui comunicat al STPF Dolj, cei trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 48 de ani şi care nu aveau documente de identitate asupra lor, intenţionau să intre fraudulos în România. 

Şoferul bulgar transporta în autocamion mobilier din Turcia pentru o firmă din Olanda, iar la controlul efectuat de poliţişti la punctul de trecere a frontierei Calafat, aparatul pentru detectarea bătăilor inimii a indicat prezenţa unor persoane în interior. 

"Totodată, poliţiştii de frontieră au observat că prelata remorcii era tăiată în partea din spate. Astfel, s-a efectuat un control amănunţit asupra camionului, fiind descoperite, ascunse printre piesele de mobilier, trei persoane de sex masculin", se afirmă în comunicat. 

Conform sursei citate, bărbaţii nu aveau documente de identitate asupra lor şi au declarat că sunt din Pakistan. 

Conducătorul auto a declarat că nu avea cunoştinţă de prezenţa celor trei persoane în semiremorcă. 

Poliţiştii de frontieră au întors camionul în Bulgaria şi, conform protocolului româno - bulgar, şoferul, mijlocul de transport şi cei trei migranţi au fost preluaţi de Poliţia de Frontieră Bulgară. AGERPRES

×