x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Calvarul unei paciente internate la Spitalul Floreasca. Chinuită de dureri, plină de bacterii și cu gândaci pe perfuzii

Calvarul unei paciente internate la Spitalul Floreasca. Chinuită de dureri, plină de bacterii și cu gândaci pe perfuzii

de Redacția Jurnalul    |    29 Iul 2025   •   13:30
Calvarul unei paciente internate la Spitalul Floreasca. Chinuită de dureri, plină de bacterii și cu gândaci pe perfuzii
Sursa foto: observatornews.ro

Igiena din spitalele românești continuă să fie o problemă gravă. Gândacii, păduchii, bacteriile îi chinuie pe pacienți. Sora unei bolnave internată la Compartimentul de Arși de la Spitalul Florească acuză medicii că au lăsat-o să agonizeze, refuzând să-i dea calmante, iar gândacii atârnau de perfuzii. Chinul a durat 53 de zile, timp în care a contactat mai multe bacterii, până când sora pacientei a reușit să o transfere la un spital din Belgia.

Ministerul Sănătăţii a trimis la spital Corpul de Control, Inspecţia Sanitară şi Colegiul Medicilor.

Fără calmante, cu furnici și gândaci

Familia Laviniei a fost informată că tânăra s-a infectat cu mai multe bacterii

Lavinia are doi copii și a ajuns cu arsuri pe 70% din suprafața corpului. Femeia şi-a salvat copiii când centrala din casă a sărit în aer, dar s-a expus suflului.

"Prima dată mi-au spus că starea ei este extrem de gravă şi nu este transportabilă" a povestit sora Laviniei, Alina Alexandru, pentru observatornews.ro.

Familia a avut încredere în medici, astfel că a decis să o lase internată în Compartimentul de Arşi al spitalului. 

"Se lipeau plăgile de cearşafuri, atunci când o întorceau sau o curăţau, suferea îngrozitor. Se făcea sedare, dar nu înainte de-a desprinde cearşaful de ea", a povestit sora Laviniei.

România nu are o bancă de piele, astfel că medicii au cerut ajutorul familiei pentru a dona ţesutul necesar grefelor Laviniei. Iar mizeria din spital depășește orice imaginație.

"Gândacii i-am văzut când am fost internată. Într-o dimineaţă m-am trezit şi atârna un gândac de perfuzia mea. Dacă îmi intra vreunul în gură, dacă voi lua ceva de la ei, eu nu aveam piele, eu nu eram bandajată" a povestit Alina.

Ce spun asistentele despre situaţia din spital

Alina făcut poze şi a trimis asistentelor. Răspunsul a fost halucinant.

"Au zis că sunt ameţiţi, că au făcut curăţare în altă secţie a spitalului şi probabil au fugit prin canalizare. Exact cu o zi înainte mă năpădiseră furnicile, încercând să folosesc baia. Eu abia începusem să mă ridic, nici măcar nu avusesem posibilitatea să le îndepărtez de pe mine" a detaliat sora Laviniei.

La câteva zile după transplantul de piele, Alina avea dureri. La fel şi unchiul lor, care donase piele Laviniei. Însă secția nu dispunea de calmante.

"Ne spunea că nu putem să ne văităm în halul ăsta, că dacă noi ne văităm...amărâta aia, adică sora mea, ce să mai zică dincolo, dincolo ea trăieşte Iadul pe pământ", relatează Alina.

Medicii au trimis familia să cumpere calmante dar s-au lovit de regulamentele spitalului.

"Nu mi se permite să-mi adiminstrez calmantele dacă sunt din afara spitalului. Mi-au spus că vor merge şi vor lua de la critici, şi atunci eu, da, am refuzat", a relatat sora Laviniei.

Pacienta s-a infectat cu mai multe bacterii 

Familia Laviniei a cerut externarea. Abia în ziua 53, pentru că spitalul Floreasca refuzase transferul, Alina şi familia ei au reuşit să facă rost de bani  şi au dus-o pe Lavinia în Belgia. Acolo, îi aștepta altă veste proastă. Tânăra a fost infectată cu mai multe bacterii, printre care şi piocianic. Medicii belgieni îi tratează acum infecţiile cu care a venit din România, iar în paralel îi vindecă arsurile.

Trei instituţii din România verifică neregulile. DIn păcate, această situație se regăsește în majoritatea instituțiilor medicale din țară și de ani de zile autoritățile spun că iau măsuri, dar nimic nu se schimbă. 

Ministerul Sănătăţii a trimis la Spitalul Floreasca din Capitală, Inspecţia Sanitară de Stat, Corpul de Control şi Colegiul Medicilor. Inspectorii verifică stocurile de analgezice şi contractele de dezinsecţie, iar Colegiul Medicilor cerctează modul în care a fost aplicat  protocolul de analgezice în cazul durerii, potrivit observatornews.ro.

"Îi rog să facă toate verificările şi chiar să pot dormi liniştită, şi Lavinia să fie ultima" a spus sora Laviniei.

Lavinia va trebui să stea cel puțin două luni în Belgia, dar şansele nu mai sunt de 0,01%, ca în prima zi. Acum sunt toate şansele ca ea să iasă de acolo vindecată.

×
Subiecte în articol: mizerie spitale spital floreasca