x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Circulaţia metroului este îngreunată pe magistrala 2 Berceni-Pipera din cauza unei urgenţe medicale

Circulaţia metroului este îngreunată pe magistrala 2 Berceni-Pipera din cauza unei urgenţe medicale

27 Dec 2016   •   14:46
Circulaţia metroului este îngreunată pe magistrala 2 Berceni-Pipera din cauza unei urgenţe medicale
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

 Circulaţia metroului este îngreunată pe magistrala 2 Berceni-Pipera din cauza unei urgenţe medicale, potrivit anunţurilor făcute în trenurile de metrou în zona Constantin Brâncoveanu. 

Reprezentanţii Metrorex au declarat marţi pentru AGERPRES că în jurul orei 13:31 în staţia Eroii Revoluţiei a fost raportată o urgenţă medicală, şi, conform protocolului cu autorităţile, trenul a staţionat la peron aproximativ 10 minute, până la sosirea serviciului de urgenţă. 

"La ora 13:31, în staţia Eroii Revoluţiei a fost raportată o urgenţă medicală şi a fost chemat SMURD-ul, iar conform protocolului cu autorităţile, respectiv cu ISU, trenul a staţionat la peron aproximativ 10 minute, până la venirea SMURD. Pasagerii au fost debarcaţi la ora 13:33 şi au fost îmbarcaţi într-un alt tren cu destinaţia Tineretului. Trenurile circulă în prezent cu transbordare la staţia Tineretului, iar până în acest moment nu s-au înregistrat întârzieri majore. Pe tronsonul respectiv este îngreunată puţin circulaţia, dar nu sunt întârzieri majore", au precizat reprezentanţii Metrorex. 

Potrivit reprezentanţilor ISU Bucureşti, un bărbat care se afla în metrou a fost coborât în staţia Eroii Revoluţiei din cauza unor probleme medicale şi a fost preluat de SMURD în stop cardio- respirator, fiind resuscitat pe peron. La faţa locului s-au deplasat două ambulanţe SMURD, inclusiv cu medic.AGERPRES

×