Traficul rutier pe DN 7, între localităţile Brezoi şi Călimăneşti, este blocat, vineri după-amiaza, pe sensul de mers Sibiu - Râmnicu Vâlcea, în urma coliziunii dintre un autoturism şi un TIR, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.
Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs după ce şoferul autoturismului ar fi adormit la volan şi a pătruns pe contrasens unde s-a lovit de autotrenul încărcat cu 40 de tone de fier, şoferul acestuia, pentru a evita impactul, ajungând cu autovehiculul într-un şanţ de pe marginea drumului.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea au transmis că în accident au fost implicate patru persoane, trei din autoturism şi şoferul autotrenului, care nu au avut însă nevoie de îngrijiri medicale.
În zonă se circulă alternativ, traficul urmând să fie reluat în condiţii normale la finalizarea cercetării pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.