Un pescador turcesc, prins la braconat în apele Mării Negre, în zona economică exclusivă a ţării noastre, a intrat în coliziune în mod intenţionat cu o navă de patrulare a Gărzii de Coastă, în timp ce fusese somat cu focuri de armă să se supună unui control.
Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de Garda de Coastă, în cursul nopţii de 3 aprilie, în jurul orei 21.00, operatorii Sistemului Complex de Observare, Supraveghere şi Control al Traficului de la Marea Neagră (SCOMAR) au alarmat nava de patrulare MAI 1101 a Grupului de Nave Constanţa, aflată în misiune de supraveghere pe Marea Neagră, în legătură cu identificarea, la aproximativ 64 de mile marine est de Constanţa, a unei ambarcaţiuni al cărei echipaj era suspectat că pescuieşte ilegal în Zona Economică Exclusivă a României. Zona respectivă se întinde în larg, până la 200 de mile maritime de la ţărm.
"Ambarcaţiunea, identificată ca fiind un pescador, sub pavilion Turcia, inscripţionat CAN HAN, nu s-a supus somaţiilor verbale, pentru a permite operaţiunea de abordaj şi control, conform procedurilor legale, astfel că poliţiştii de frontieră au executat focuri de avertisment, folosind armamentul de la bordul navei, cu respectarea prevederilor legale", a precizat sursa citată.
Reprezentanţii Gărzii de Coastă au informat, că echipajul pescadorului turcesc a ignorat somaţiile transmise de nava românească de patrulare şi şi-a continuat drumul, intrând în coliziune, în mod voluntar, cu nava Gărzii, căreia i-a provocat pagube minore asupra bordajului. Ulterior, la ora 23.10, pescadorul a fost oprit, dar din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile nu s-a putut efectua un control la bordul navei, aceasta fiind remorcată către portul militar Constanţa, unde a acostat, în cursul zilei de marţi.
"Poliţiştii de frontieră au început efectuarea cercetărilor specifice, sub coordonarea unui procuror al Parchetului Curţii de Apel Constanţa, în colaborare cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură şi ai Căpităniei Zonale Constanţa, fiind efectuate cercetări pentru infracţiunile de pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit, producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, pescuit ilegal şi pescuit neraportat al calcanului şi distrugerea sau avarierea unei nave ori a încărcăturii acesteia", conform comunicatului de presă. AGERPRES