x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Control în școlile din Argeș. Multe unități, fără cabinete medicale

Control în școlile din Argeș. Multe unități, fără cabinete medicale

de Redacția Jurnalul    |    19 Sep 2023   •   10:52
Control în școlile din Argeș. Multe unități, fără cabinete medicale

Lipsa cabinetelor școlare este una dintre principalele neconformități găsite de inspectorii DSP Argeș în urma controalelor făcute în prima săptămână de școală.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii ARgeș. au fost verificate în prima săptămână 10 școli, 16 grădinițe cu program normal și 11 cu program prelungit, 3 creșe și două unități afterschool.

„Un lucru extrem de îngrijorător este faptul că multe unități nu asigură asistență medicală, nu au cabinete medicale. Este un lucru constatat de DSP la patru școli și o grădiniță”, susține Radu Perianu, prefectul județului Argeș.

Conform acestuia, o grădiniță cu program normal, care funcționează de la începutul acestui an școlar, nu deținea autorizație sanitară de funcționare. S-a impus depunerea, de urgență, a documentației pentru obținerea autorizației.

De asemenea, una dintre școli din Mihăești are doar două toalete pentru 24 de preșcolari și 49 de elevi, iar o alta are grupuri sanitare corespunzătoare, în curte. Inspectorii DSP au impus amenajarea de grupuri sanitare cu suficiente toalete în toate corpurile de clădire.

La Coșești, Școala primară Jupânești are un corp de clădire cu două săli de clasă care sunt vechi și au apărut fisuri în finisajele interioare. La școala din Râncăciov (comuna Călinești), în unele săli de clasă, parchetul are un grad ridicat de uzură și s-a dat un termen pentru a fi înlocuit.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: şcoli cabinete medicale