x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Crima din Neamț: „Asupra agresorului s-au acumulat mai multe presiuni psihice”

Crima din Neamț: „Asupra agresorului s-au acumulat mai multe presiuni psihice”

07 Noi 2021   •   16:03
Crima din Neamț: „Asupra agresorului s-au acumulat mai multe presiuni psihice”

Asupra agresorului s-au acumulat presiuni psihice din cauza soției, a soacrei și a cumnatei, dar și problemele legate de serviciu, spune purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, Marius Ianuș, despre crima din Roman. Bărbatul ar fi încercat și să se sinucidă.

Marius Ianuș declară că, potrivit datelor existente până acum, bărbatul a luat un cuțit de bucătărie și a atacat-o pe soția sa, care dormea cu una dintre gemene. După ce și-a înjunghiat soția, femeia a reușit să scape din casă și să-și anunțe vecinii. Bărbatul a rămas în locuință și și-a înjunghiat și cele două fetițe.

Una dintre ele a murit după scurt timp, iar cealaltă este în spital, la Iași.

„Deoarece agresorul prezenta urme de violență, în cadrul anchetei s-a conturat suspiciunea că acesta, după săvârșirea infracțiunilor, ar fi încercat să se sinucidă, motiv pentru care s-a dispus examinarea medico-legală a acestuia, urmând ca rezultatele să fie comunicate în timp util. Agresorul a fost audiat, acesta a recunoscut săvârșirea faptelor descrise anterior, declarând, nuanțat, modalitatea în care s-a derulat tot acest înreg eveniment invocând faptul, și aici citez din declarația lui, că ”, afirmă purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: crimă neamț